Despre noi

Cateva cuvinte despre noi

Şcoala Gimnazială "Ionel Miron" Ivăneşti face parte din unităţile de învăţământ din judeţul Vaslui şi are rolul de a educa elevii din comuna Ivăneşti, de a-i îndruma şi pregăti pentru viaţă. ȘCOALA alături de Biserică și alte instituții – Primăria, Poliția, Căminul cultural, Dispensarul medical, Biblioteca - este nucleul de dezvoltare al comunității, adaptându-se mereu la nevoile și cerințele esențiale ale acesteia.
Școala Gimnazială ”Ionel Miron” Ivănești urmărește ca fiecare absolvent să devină în societate, ”omul potrivit la locul potrivit”. Pentru aceasta, fiecare elev va fi sprijinit să-și cunoască și să-și dezvolte potențialul și aptitudinile în funcție atât de interesele și motivațiile personale cât și de cerințele comunității și ale societății aflate într-un proces continuu de schimbare.

logo_sc_ionel_m

Școala Gimnazială „Ionel Miron” Ivanești

Ne propunem să devenim una dintre cele mai bune școli ale învăţământului preuniversitar în care, în parteneriat şi în colaborare cu actorii sociali, promovând toleranţa şi înţelegerea, să asigurăm condiţii pentru dezvoltarea armonioasă a fiecărui elev din şcoală, să-i sădim încrederea în sine, să îl încurajăm să se manifeste liber şi să îl ajutăm să descopere că, prin muncă asiduă, cu talent şi perseverenţă, poate deveni „cel mai bun”.

Director – Prof. Grigoraș Simona

Director adj.  – Grigoraș Simona